Caută
Close this search box.

Stabilirea Obiectivelor – Romania Libera

romania.libera_logo

Obiectivele, oportune la început de an

Publicat in România Liberă
de Andrei Munteanu | 18 IANUARIE 2011

Îmi place să spun că fiecare om este ceea ce este datorită alegerilor pe care le face. La

job, avem posibilitatea să alegem între o atitudine a succesului, a plăcerii și a bucuriei sau una a eșecului, a tristeții sau a victimizării. Fiecare om poate cântării și poate lua o decizie bună pentru el.MARIAN RUJOIU

Schimbarea stabilirea obiectivelorlocului de muncă, înaintarea unui proiect şefului, urmarea unui curs despecializare, cât şi abordarea unui proiect pe cont propriu sunt câteva dintre punctele care pot compune un plan pentru noul an. Specialiştii în resurse umane consideră prima lună a anului momentul prielnic pentru acest lucru.

Începutul unui an poate oferi oportunitatea unui moment în care ne putem permite analiza anului ce tocmai a trecut şi stabilirea unor noi obiective pentru următoarele 12 luni. Important este ca în aprecierea acestor două perioade să fim realişti şi să nu ne stabilim obiective fără a ne raporta la trecut şi nevoile şi capacităţile noastre. „Cei mai mulţi dintre noi decid acum asupra viitorului lor profesional, dacă vor sau nu să-şi schimbe jobul sau ce anume cursuri de instruire le-ar fi necesare”, consideră Valentina Neacşu, managing partner ITEX. „În general, orice început este benefic prin motivaţia şi entuziasmul pe care îl generează. În ceea ce priveşte oportunităţile pe care ni le poate aduce un nou an, acestea depind de nivelul de aşteptări pe care îl avem”, completează Neacşu.

Mai mult, Marian Rujoiu, manager Extreme Training, spune că fiecare an ne oferă posibilitatea de a ne dezvolta şi de a progresa. „Ne petrecem la locul de muncă mai mult de o treime din viaţa activă, astfel că, în primul rând, trebuie să găsim modalităţi prin care ne putem face munca cu plăcere”, remarcă Rujoiu, care vede în noul an posibilitatea fixării de obiective precise şi măsurabile. „Noul an ne oferă ocazia începerii unui nou proiect, a unor noi provocări, a promovării şi a schimbării locului de muncă dacă este cazul”, explică Rujoiu.

Folosiţi-vă de imaginaţie

Criteriile principale în stabilirea unui obiectiv profesional trebuie să fie strâns legate de locul de muncă, dacă dorinţa noastră este de a continua pe acelaşi post. „Oricât ne-ar plăcea un curs de limbă japoneză, dacă acesta nu ar avea nici o legătură cu jobul, ar trebui să-l tratăm ca pe un hobby şi nu ca pe ceva care ne ajută în profesie”, menţionează Valentina Neacşu.

În aceeaşi măsură, nu trebuie să ignorăm necesităţile noastre, cât şi posibilitatea reală pentru a fi îndeplinite toate planurile. „Nu trebuie să uităm să aliniem obiectivele profesionale personale la cele stabilite împreună cu managerii noştri, în cazul în care dorim să ne păstrăm acelaşi loc de muncă. În cazul în care ne dorim o schimbare sunt cu atât mai importante, întrucât sunt un ghid în căutarea noului job”, susţine Neacşu.

Un lucru important în stabilirea unui obiectiv este imaginaţia, care ne poate ajuta în a ne proiecta visul. „Dacă ne putem imagina pe noi înşine în situaţia în care atingem acel obiectiv, în mintea noastră au loc anumite procese şi accesăm o stare care ne va oferi energia şi căile prin care putem atinge mai uşor acel obiectiv. A ne stabili un obiectiv înseamnă că am luat decizia de a hotărî noi ce se va întâmpla cu viitorul nostru”, crede Marian Rujoiu. În plus, în proiectarea unui obiectiv, Rujoiu recomandă să încercăm să ne gândim la cinci lucruri pe care le-am putea face pentru atingerea acelui obiectiv. „În acest fel, obiectivul devine mai realist, mai aproape de a fi atins şi putem contura deja un plan pentru atingerea lui”, specifică Rujoiu.

„Paşi mărunţi, dar hotărâţi”

În conceperea unui plan pentru noul an, trebuie să evităm să credem că nu putem duce la îndeplinire ceea ce ne propunem. Ideal este să avem o atitudine realistă, dar nu extrem de subiectivă. „A crede că nu putem reuşi reprezintă o piedică mentală care ne va afecta performanţele la locul de muncă. Dată fiind situaţia economică actuală, victimizarea este o stare în care putem cădea foarte uşor. Putem să ne victimizăm, însă nu ne va aduce nimic bun această stare”, spune Rujoiu, care în susţinerea acestui argument îl citează pe Henry Ford (fondatorul companiei Ford Motor Company – n.r.): „Dacă tu crezi că poţi, ai dreptate, iar dacă tu crezi că nu poţi, din nou, ai dreptate”. În plus, Valentina Neacşu consideră că la începutul anului este important „să pornim cu paşi mă-runţi, dar hotărâţi”. „Trebuie să evităm obiectivele prea ambiţioase precum şi atitudinea heirupistă în abordarea jobului”, conchide Neacşu.

În general, orice început este benefic prin motivaţia şi entuziasmul pe care îl generează. În ceea ce priveşte oportunităţile pe care ni le poate aduce un nou an, acestea depind de nivelul de aşteptări pe care îl avem.

OBIECTIVE SMART

SMART este un acronim al caracteristicilor considerate esenţiale pentru stabilirea unui obiectiv. Aceste atribute (traduse din engleză – n.r.) sunt următoarele:

Specific- specific;
Measurable – măsurabil;
Achievable – realizabil;
Realistic – realist;
Timely – în timp util.

Respectând aceste caracteristici, luaţi în considerare următoarele afirmaţii pentru ce înseamnă un obiectiv:
» este clar şi bine definit;
» este accesibil pentru orice are cunoştinţe de bază;
» poate fi stabilit termenul pentru a fi îndeplinit;
» puteţi să realizaţi când este atins;
» există o cale realistă pentru atingerea lui;
» aveţi disponibile resursele necesare;
» nu-i acordaţi prea mult timp pentru a fi îndeplinit.
Sursa: www.hr.ecu.edu.au

PROCESUL DE MATERIALIZARE A OBIECTIVELOR

1. Scrieţi obiectivele cu pixul pe hârtie.

2. Obiectivul trebuie să fie specific.

3. Obiectivul trebuie formulat fără îndoieli. Scrieţi exact ce doriţi.

4. Obiectivul trebuie să răspundă la întrebările:

a) De ce am nevoie să mă simt într-adevăr bine?
b) Cu ce voi deveni mai bun obţinând acest obiectiv?
c) Ce voi oferi înapoi direct/indirect?
d) Ce voi da în schimb pentru a obţine obiectivul?
e) Cum ştiţi că aţi obţinut obiectivul?
f) Pe o scară de la 1 la 10, meritaţi să obţineţi obiectivul?
e) De ce vreţi obiectivul „x”? Dacă aveţi suficiente motive puteţi să faceţi orice.

5. Cum se încadrează obiectivele de mai sus cu ţelul dumneavoastră?

6. Încercaţi să faceţi o listă scurtă pe care să o puteţi citi în 3-5 minute.

7. Lista cu obiective trebuie citită cu entuziasm, curiozitate şi pasiune!

Vezi articolul și aici: http://www.romanialibera.ro

6 ebookuri extreme training

Descarcă gratuit 6 ebookuri in format PDF

Unde îți trimitem ebookurile?

Ce e-bookuri primesti?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Extreme Training prin click aici!