Management Academy este un program 100% customizat pe nevoile companiei. Management Academy sprijină afacerile să-și scadă costurile și să-și crească eficiența managerială și operațională. Extreme Training prin acest program se implică activ pentru a genera rezultate remarcabile.
Pilonii programului de training Management Academy:
După 13 ani de experiență de training, coaching și consultanță noi credem că rezultatele remarcabile apar când lucrăm pentru și împreună cu clientul.
Management Academy combină armonios nevoile specific de dezvoltare ale companiei cu instrumente moderne și practice de management care asigură continuitate și impact în organizație.
În acest program sunt acoperite conceptele esențiale predate în MBA-urile de lungă durată:: creșterea afacerii, optimizarea proceselor, conducerea oamenilor, etc
Companiile pentru a fi competitive trebuie să livreze produsul său serviciul final într-un timp cât mai scurt, cu un consum de resurse cât mai mic la standardele solicitate. Atingerea acestor trei puncte cheie (timp, resurse și calitate) se obține prin intermediul managerilor sau team-leaderilor.
Loc desfășurare program management
Acest program se desfășoară la sediul companiilor sau într-o locație aleasă de acestea.
Durată program
Depinde foarte mult de nivelul la care se dorește instruirea. Se pot lua în calcul un minim de 5 zile și un maxim de 20 de zile.
La solicitarea companiilor într-o perioadă stabilită de comun acord
Număr participanți în grupă
Minim 6-18 participanți
Tematica propusă
Pentru o ofertă personalizata și o descriere detaliată avem nevoie de câteva detalii preliminare. Va rugam să ne contactați la 0737 499 499 sau corporate@traininguri.ro
Dacă doriți mai multe detalii despre acest program sau doriți ca acest program să fie organizat în compania dumneavoastră sunați la 0726 00 55 55 sau trimiteți o solicitare la adresa business@traininguri.ro
Dacă doriți instruirea unui număr mai mic de persoane sau doriți un curs de management în regim open vedeți detalii aici:
Dacă doriți instruirea unui număr mai de persoane sau doriți un curs de management în regim open vedeți detalii aici:
Vezi informații confidentialitate prin click aici!
Vezi termeni și Condiții utilizare website Extreme Training prin click aici!