cursul se organizează la cererea companiilor
Ofertarea în Achiziții Publice reprezintă o sursă de generare de cifră de afaceri, vânzarea în zona publică fiind o linie de business importantă, cel puțin prin raportare la procentul din PIB rulat în Achiziții Publice.
În Achiziții Publice secretul succesului stă în atenția la detalii, competiția are reguli stricte, legiferate, diferența dintre vânzătorii în palierul public fiind dată de cunoașterea elementelor de detaliu din domeniu.
În funcție de obiectivele companiei dumneavoastră trainingul de ofertare în Achiziții Publice se customizează prin raportare la cerințele dumneavoastră. Astfel, prezentarea, studiile de caz, exercițiile, și întreg conținutul prezentat va fi adaptat specificului de business.
Obiectivul Trainingului este să crească expertiza și abilitățile fiecărui participant, astfel încât, după training oricare dintre aceștia să fie familiarizați cu:
Mai jos vă prezentăm tematica orientativă pentru trainingul de ofertare în achiziții publice.
Prealabil cursului este recomandat ca trainerul să discute cu persoana responsabilă pentru a culege informații în vederea personalizării cursului. În funcție de prioritățile identificate, această tematică poate fi modificată. Pot fi adăugate noi puncte prioritare pentru compania dumneavoastră şi de asemenea altele pot fi eliminate.
SESIUNEA 1
Cum / când / unde / despre ce / pentru ce:
SESIUNEA 2
Ce se dă / ce se cere:
SESIUNEA 3
SESIUNEA 4
SESIUNEA 5
INTERACTIVITATE
Întreaga desfășurare a cursului va avea ca punct central operarea fiecărui participant în platforma electronică a achizițiilor publice, locul în care se regăsesc achizițiile publice.
Pe parcursul sesiunii de training, fiecare participant va beneficia de acces individual în platforma. Pentru acest deziderat este necesar ca fiecare participant să aibă acces la un pc/laptop.
Diana Spinciu
Acest curs se desfășoară la sediul companiilor sau într-o locație aleasă de acestea
minim 2-4 zile (8h/zi), se recomandă ca zilele să fie consecutive
La solicitarea companiilor la o dată stabilită de comun acord
Minim 6 Participanți - Maxim 12 Participanți
Dacă doriți ca acest training să fie organizat în compania dumneavoastră sunați la 0737 499 499 sau trimiteți o solicitare la adresa business@traininguri.ro
Peste 30 de experți pasionați împreună cu personalul administrativ dedicat fac ca imposibilul să devină posibil.
din 2005 sprijinim oameni și companii să performeze și să genereze rezultate remarcabile.
Peste 1000 companii ne-au oferit încredere și au ales Extreme Training pentru servicii personalizate sau cursuri open.
Extreme Training a instruit până în acest moment peste 20 000 de oameni
Peste 80 de cursuri sunt fixate în agenda de traininguri. Aceste traininguri sunt destinate atât persoanelor fizice cât și juridice și au loc în următoarele orașe: București, Brașov, Constanța, Iași și Timișoara.
Indiferent de mărimea companiei, Extreme Training oferă soluții complete și customizate în următoarele domenii: Vânzări, Management, Eficientizare, Resurse Umane, Legislație, Eficientizare și Well-Beeing.
Vezi informații confidentialitate prin click aici!
Vezi termeni și Condiții utilizare website Extreme Training prin click aici!
2 răspunsuri
Buna ziua. Sunt interesat de un training profesional de manager achizitii. Am nevoie de informatii cu privire la acest obiectiv si localitatea in care se poate sustine. Va multumesc!
Buna ziua,
Organizam curs de Expert Achizitii Publice in mai multe orase ale tarii: Bucuresti, Cluj, Constanta, Iasi si Timisoara.
Puteti accesa acest link si vedeti perioadele stabilite pentru sustinerea acestui curs: https://www.traininguri.ro/agenda-cursuri/
O zi cat mai frumoasa!