Caută
Close this search box.

Carmen Secareanu – Trainer Extreme Training

[two-thirds-first]
Carmen Secăreanu
are o experienţă de peste 10 de ani în managementul organizaţional şi de proiect, cu implicare directă ca manager în cinci proiecte finanţate din fonduri structurale.

Carmen Secăreanu, cu experiență ca și cadru universitar şi-a perfecţionat pregătirea prin cursuri postuniversitare în cadrul Universităţilor din Sittard, Strathclyde, Ghent,  Trento, obţinând la British Open University Certificatul profesional în management.

Experiența trainerului

Carmen Secăreanu este senior trainer activ de peste 10 ani de. Mai jos găsiți realizările, funcțiile ocupate, activitățile principale și certificările trainerului.

Manager de proiect
Între anii 2012-2014  pentru ONPHR. În această perioadă a îndeplinit ca responsabilitate principală managementul unui proiect strategic cu finantare FSE cu privire la realizarea a 5 centre de excelență pentru reinsertia socio – profesională.

Consultant Management de proiect
În perioada 2012 – 2006 pentru proiecte cu: FSE, Banca Mondială, Aurelia Trust Ireland, SC Grupul de consultanță pentru dezvoltare DCG SRL. În această perioadă a îndeplint urmatoarele responsabilități:  consultanță în management de proiect, coaching, training (management de proiect, case management, managementul resurselor umane, cursuri specializate în profesii socio-umane , accesare fonduri structurale, managementul timpului etc).

Manager de proiect
În perioada 2011 – 2012 în cadrul Fundaţiei pentru Dezvoltarea Societăţii Civile. În această perioadă a îndeplinit următorele responsabilități: realizarea curriculei de formare, a manualului si a pachetului de formare acreditată pentru managerii de întreprinderi sociale, formator titular curs manager de proiect, membru al Institutului de Economie Sociala.

Manager de Proiect
În perioada 2009-2011 pentru Fundaţia Filantropia. În această perioadă a îndeplinit următorele responsabilități: managementul a doua proiecte de interes naţional finanţate cu fonduri europene prin programul FSE, dezvoltarea expertizei şi a modelelor de bună practică în domeniul economiei sociale.

Expert în proiecte
În perioada 2007-2008 pentru Institutul Naţional de Administraţie. În această perioadă a îndeplinit următorele responsabilități: evaluarea cursului de managementul serviciilor sociale din cadrul INA şi elaborarea noului pachet de formare a managerilor din domeniul social, training pentru managerii serviciilor sociale.

Director Executiv
În perioada 2006-2007 la Fundaţia Raţiu România. În această perioadă a îndeplinit următorele responsabilități: management strategic, managementul organizaţiei, supervizarea proiectelor, evaluare, training, coordonarea activităţii organizaţiei româneşti cu organizaţiile din reţea din Marea Britanie şi SUA.

Consultant proiecte
În perioada 1994-2007 pentru CO-operating Netherlands Foundations. În această perioadă a îndeplinit următorele responsabilități: evaluarea aplicaţiilor trimise de către ONGuri româneşti în domeniile social şi comunitar, elaborarea rapoartelor de recomandare pentru finanţare, consultanţă pe proiect.

Certificările trainerului:  

  • Manager de proiect autorizat;
  • Evaluator de proiect autorizat;
  • Formator autorizat;
  • Specializare în domeniul economiei sociale – Universitatea din Trento, Italia si EURICSE;
  • Expert în achiziţii publice – Institutul Român de Training.

[/two-thirds-first]

[one-third]carmen secareanu trainer curs manager de proiect
Vezi părerile participanților despre
cursurile susținute de Carmen Secăreanu


 

Iată ce spun participanții care au urmat cursul de Expert accesare fonduri europene susținut de Carmen Secăreanu:

[video_player type=”embed” width=”300″ height=”169″ align=”center” margin_top=”0″ margin_bottom=”20″]PGlmcmFtZSB3aWR0aD0iNTYwIiBoZWlnaHQ9IjMxNSIgc3JjPSJodHRwczovL3d3dy55b3V0dWJlLmNvbS9lbWJlZC9OLWJKSGMyeXMxZyIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIGFsbG93ZnVsbHNjcmVlbj0iIj48L2lmcmFtZT4=[/video_player] [video_player type=”embed” width=”300″ height=”169″ align=”center” margin_top=”0″ margin_bottom=”20″]PGlmcmFtZSB3aWR0aD0iNTYwIiBoZWlnaHQ9IjMxNSIgc3JjPSJodHRwczovL3d3dy55b3V0dWJlLmNvbS9lbWJlZC91dHlDU1BuR3o0OD9yZWw9MCIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIGFsbG93ZnVsbHNjcmVlbj0iIj48L2lmcmFtZT4=[/video_player]
[video_player type=”embed” width=”300″ height=”169″ align=”center” margin_top=”0″ margin_bottom=”20″]PGlmcmFtZSB3aWR0aD0iNTYwIiBoZWlnaHQ9IjMxNSIgc3JjPSJodHRwczovL3d3dy55b3V0dWJlLmNvbS9lbWJlZC9uNGdNNGZicFBSZz9yZWw9MCIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIGFsbG93ZnVsbHNjcmVlbj0iIj48L2lmcmFtZT4=[/video_player] [video_player type=”embed” width=”300″ height=”169″ align=”center” margin_top=”0″ margin_bottom=”20″]PGlmcmFtZSB3aWR0aD0iNTYwIiBoZWlnaHQ9IjMxNSIgc3JjPSJodHRwczovL3d3dy55b3V0dWJlLmNvbS9lbWJlZC9iTE1zQklhNGtsST9yZWw9MCIgZnJhbWVib3JkZXI9IjAiIGFsbG93ZnVsbHNjcmVlbj0iIj48L2lmcmFtZT4=[/video_player]

Extreme Training – Imposibilul devine posibil!

www.traininguri.ro

6 ebookuri extreme training

Descarcă gratuit 6 ebookuri in format PDF

Unde îți trimitem ebookurile?

Ce e-bookuri primesti?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Extreme Training prin click aici!