Caută
Close this search box.

Co branding – ul

co brandingCobrandingul reprezintă o alianță între branduri, prin care ambele parți au de câștigat. Este o alianță cu caracter temporar, de multe ori se concretizează doar cu o simpla promoție. Produsele rezultate dintr-un astfel de parteneriat au dublă paternitate. Cele mai reușite exemple sunt: “Smart”, “Twingo Kenzo”, “SonyEricsson”, “Flanco-Credisson”, “Nestea”.

Avantajele conviețuirii a doua branduri (co branding)pot fi umbrite la început de riscurile pe care acesta le include. Cel mai mare risc se întâlnește atunci când cele două branduri nu sunt de același nivel. Brandul mai puțin notoriu și considerat inferior poate degenera sau poate fi efectiv înghițit de celălalt.

Avantajele unei astfel de conviețuiri se regăsesc la nivelul consumatorilor, la nivelul atingerii unui nivel mai mare de notorietate și la nivel de cost. În același timp, prin cobranding se pot cuceri și alte piețe.

Cea mai interesantă alianță între branduri este rezultatul pe care îl oferă automobilul Smart: combinația între Mercedes și Swatch. Tot în automobilistică, prin înțelegerea făcută de Renault cu cei de la Kenzo au scos pe piață o ediție limitată: Twingo Kenzo. În domeniul bancar, compania VISA are carduri realizate prin combinația a multe alte branduri: atât bănci, cât și organizații sportive și aeronautice.

Un cobranding strategic s-a realizat între Nestle și Coca-Cola cu un rezultat vizibil: băutura Nestea.

Primul pas în realizarea unei operațiuni de cobranding de succes este identificarea acelor branduri cu caractere distincte. Pe lângă aceasta, brandurile respective trebuie să aibă o imagine complementară, un target complementar și o imagine consistentă.

O dată identificate cele două branduri, urmează crearea conceptului potrivit pentru alianța dintre ele. Până la promovarea pe piață a noului concept, părțile trebuie să se pună de acord în privința părții legislative a parteneriatului.

Promovarea prin: advertising, cuponing, promoții și plan media este ultima parte a implementării definitive a cobrandingului.

De cele mai multe ori termenul de cobranding este confundat cu: licensing, sponsorship sau financial backing. În cazul uneia dintre cele trei situații, partenerul poate să folosească numele brandului contra unei contribuții financiare. Cobrandingul constă în împărțirea atât a costurilor cât și a beneficiilor, este un schimb de favoruri.

Sursa: http://www.bizwords.ro

6 ebookuri extreme training

Descarcă gratuit 6 ebookuri in format PDF

Unde îți trimitem ebookurile?

Ce e-bookuri primesti?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Extreme Training prin click aici!