Caută
Close this search box.

Managementul timpului sau managementul vieții personale?

managementul timpului

De câteva zile m-am întors de la Londra, de la un mega eveniment, Unleash the power within, UPW dacă vreți, susținut de către Tony Robbins și echipa sa. Mi-am propus ca acest moment din viața mea să nu treacă neremarcat și să-l imortalizez cel puțin printr-un articol care să contribuie într-o anumită măsură și la dezvoltarea ta personală.

Am plecat la acest eveniment fără așteptări foarte înalte, tocmai pentru a avea ocazie să mă bucur de el la justa valoare și să trăiesc la maxim fiecare moment petrecut acolo.  Mi-am permis acest lux, iar impactul lui asupra mea a fost unul pe măsură.

Am tras mai multe concluzii urmare a evenimentului (nici nu știu cum să-l numesc: simpozion, training, spectacol – pentru că Tony Robbins a știut să-l creeze de așa o manieră, încât puțini reușesc să-i facă concurență).  În acest articol vreau să împărtășesc doar una dintre ideile cu care am rămas (nu este vorba că subiectul mi-ar fi străin, dar impactul asupra deciziilor pe care urmează să le iau pe viitor a fost unul covârșitor): managementul timpului

Subiectul este de actualitate și, chiar înainte de a merge la eveniment, am fost invitată să țin un discurs într-o companie legat de acesta. Am rugat reprezentanța firmei să stabilim întâlnirea după revenirea mea de la UPW, întrucât eram ferm convinsă că lucrurile aveau să stea diferit.

Câteva cuvinte despre activitatea mea: sunt full time director de dezvoltare într-o companie, în fiecare zi după serviciu țin aproximativ trei ore de engleză, cel puțin o dată pe lună de joi până duminică livrez training. Sunt soție și mamă full time – pe bune, de peste 20 de ani am o rutină zilnică legată de câteva activități sportive, mă instruiesc în permanență și citesc (aproape) zilnic, iar noaptea dorm 7-8 ore. Nu, nu am puteri paranormale și am la dispoziție tot 24 de ore.

De fapt, ce ți-am spus  mai sus nu a fost cu titlu de laudă, ci mai degrabă pentru a-ți arăta că putem avea control asupra timpului nostru, implicit asupra vieții.  Dacă ești unul dintre acei cititori care crede că deja le știe pe toate, te invit să nu continui să citești acest articol.  Dacă crezi că poți învăța din experiența unui om ca și tine, atunci acest articol este pentru tine și nu îți voi livra niciun pic de teorie.

Da, uneori  m-am simțit și eu copleșită de prea multe lucruri pe unitatea de timp, dar tocmai acelea au fost momentele în care mi-am dat seama că plătim un preț pentru tot ceea ce facem cu viața noastră (o să simplific puțin – cu timpul nostru).  Și pentru că nu puteam dilata sau comprima timpul, am realizat  că activitățile pe care le făceam în timpul de care dispuneam, erau cele care îmi aduceau plus valoare, satisfacție și energia de a continua sau, din contră, îmi diminuau din energie și mă împiedicau să am rezultate de care să mă bucur.

Managementul timpului și obiectivele personale

Managementul timpului sună sofisticat și mulți dintre noi tind să nu-și mai bată capul cu termeni pe care nu-i cunosc sau nu-i stăpânesc îndeajuns.  Și ca să vorbim despre lucruri mai pământești îți mărturisesc că pentru mine și simpla curățenie într-o zi de sâmbătă, și pregătirea pentru un training reprezintă activități de care mă bucur în egală măsură.

Ce legătura are curățenia cu managementul timpului? te întrebi. Uite că are! Cu certitudine ai auzit  că „timpul este cea mai prețioasă resursă de care dispunem”.  Te invit să fii de acord cu acest citat cu condiția să vedem împreună ce semnifică cu adevărat.

Timpul în sine este un instrument.  Dacă nu-l folosim corespunzător atenție!!! nevoilor și dorințelor tale el devine un instrument inutil (pentru tine!). Prin urmare, mai important decât timpul, este ceea cu ce-l ”umplem”, adică cu obiectivele noastre, cu activitățile zilnice, cu energia noastră și cu bucuria de a primi rezultatul după ce am realizat ceva.

Din experiență îți spun că obiectivele mari conduc către rezultate mari, dar și obiceiurile sănătoase construite cu pași mici, deasemenea conduc către rezultate cu impact (poate și mai mare) asupra vieții noastre. Succesul personal este condiționat de utilizarea timpului pentru ceea ce contează cu adevărat pentru fiecare dintre noi.

O altă perspectivă asupra managementul timpului

Vreau să-ți ofer și o altă perspectivă asupra timpului și dacă te afli în această situație, oprește-te și refă-ți planul. Analizând comportamentul persoanelor din jurul meu (dar și comportamentul propriu) mi-am dat seama că lipsa timpului este de multe ori folosită drept scuză pentru a acoperi una dintre frici: frica de a ieși din zona de confort (deși, aparent, cauza este alta), frica de succes / reușită, frica de eșec, frica de a nu fi acceptat, frica de a fi criticat etc.  Lipsa timpului ne scutește de riscul de a ne expune în plus, de a ne avânta în situații noi, de a acționa – doar e mai comod să faci ceea ce știi și ce poți, dar și de bucuria reușitelor. Știi vorba aia, că nu te poți aștepta la rezultate diferite dacă faci mereu același lucru?

Există mai multe tehnici de management al timpului (despre care îți voi povesti mai multe la trainingul meu din iunie), dar simpla lor cunoaștere nu te va ajuta să ai mai mult timp și nici să te folosești de el în mod judicios.  Dacă ai citit articolele mele anterioare, sunt convinsă că ai descoperit acel ingredient la care eu țin foarte mult și care face ca lucrurile să se întâmple: acțiunea.  De aceea, după ce ți-ai dat seama cum vrei să arate viața ta, apoi care sunt obiectivele tale (indiferent de complexitatea lor), stabilește-ți pașii și treci la acțiune. 

Și acum, ajungem la partea cea mai dificilă, cea legată de asumarea deciziilor pe care trebuie să le luăm.  Cu bucurie îți mărturisesc încă un lucru de care am devenit conștientă la Unleash the power within: existența gândurilor limitative (iar faptul că ne plângem de lipsă de timp reprezintă un gând limitativ) care ne împiedică să evoluăm.  Gândurile limitative sunt acele credințe ale noastre, bine înrădăcinate în sistemul nostru nervos care au grijă să apară de fiecare dată când suntem porniți să ne luăm viața în propriile mâini, precum: nu vei avea timp suficient, nu ești suficient de bun, nu ești suficient de deștept, nu ești suficient de tânăr etc. 

Te invit să mai adaugi un element pe listă în călătoria ta către evoluția personală: educarea gândurilor limitative. Din punctul meu de vedere acestea au o legătură directă cu managementul timpului, chiar dacă, aparent, această legătură este subtilă. Dacă îți amintești ce am spus mai sus legat de importanța deciziilor pe care iei cu privire la obiectivele tale, atunci lucrurile devin mult mai clare. 

Dorința de a face ceea ce vrei cu timpul de care dispui pare a fi una îndrăzneață, deoarece în momentul în care te decizi să treci la acțiune, elanul îți scade sub influența gândurilor limitative.  Sau, și mai interesant este faptul că aceste gânduri par a fi cele care te protejează, te ajută să nu te expui prea mult riscului de eșec, riscului de a părea stupid ș.a.m.d.  Și uite așa te întorci acolo de unde ai pornit, dar cu o pierdere enormă: pierderea șansei de a te bucura de rezultate noi, pierderea unor momente prețioase, pierderea șansei de a trăi emoții noi (a propos, timpul este emoție).  În schimb, ești în zona ta de confort!

Ca să experimentezi trecerea timpului tău și în alt mod decât cel de până acum, te invit să reflectezi asupra următoarelor aspecte și să le pui imediat în aplicare: stabilește-ți ca și obiectiv munca cu propria ta persoană, petrece timp cu tine, află ce îți place cu adevărat, învață lucruri noi, cântărește prețul pe care-l plătești pentru confortul fals pe care ți-l oferă gândurile limitative, dă-ți un reset și bucură-te de timpul pe care-l ai!

Articol scris de Victoria Bulai, trainer Extreme Training.

Curs Online Time Management

Cursul de Time Management se organizează acum online în platforma Life University. Cursul îl poți urma oricând, este Life Time Access. Vezi detalii complete prin click aici!

6 ebookuri extreme training

Descarcă gratuit 6 ebookuri in format PDF

Unde îți trimitem ebookurile?

Ce e-bookuri primesti?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Extreme Training prin click aici!