Caută
Close this search box.

Ce ar fi mai bine – PFA sau SRL? – Vrei să devii antreprenor?

Dacă ai luat decizia ca tu să fii șeful, atunci cu siguranță ți-ai pus întrebarea ce formă juridică să adopți? Să fie PFA, să fie SRL?

De aceea, venim în sprijinul tău cu un articol din care să afli care sunt actele necesare înființării celor două tipuri de societăți și care sunt costurile de deschidere și întreținere pentru PFA și SRL. Dincolo de întrebare sunt menit pentru a fi angajat sau angajator, dincolo de punctul în care ne asumăm responsabilitatea pentru ce va urma, avem nevoie de îndrumări pentru a ne alege un drum.

1. Care sunt actele necesare înființării unui PFA sau SRL?

Pentru un SRL, ai nevoie de următoarele documente:

1)       Copie C.I./Pașaport  asociat(i).

2)       Copie C.I. administrator.

3)       Copie Contract Spațiu în care urmează să se stabilească sediul social (contract de proprietate sau contract de comodat).

4)       Rezervarea denumirii societății.

Urmează apoi pregătirea dosarului ce se va depune la Registrul Comerțului. Acesta va conține următoarele documente:

  • Actul Constitutiv;
  • Contractul de comodat sau de închiriere care face dovada deținerii spațiului destinat sediului social;
  • Adeverința Asociația de Proprietari și acordul vecinilor (dacă este cazul);
  • Declarațiile pe proprie răspundere ale asociaților și administratorilor de îndeplinire a condițiilor legale (redactate de către avocat);
  • Specimenul de semnătura al administratorului dat la notar;
  • Dovada depunerii capitalului social;
  • Certificatul pentru spațiul cu destinație de sediu social de la Administrația Finanțelor Publice.

Pentru un PFA, ai nevoie de următoarele documente:

1)  Copie C.I.

2)  Documente care atestă pregatirea/experiența profesională a solicitantului: Copie după diplomă/acte de studiu/atestate (care să aibă legătura cu obiectul de activitate ce urmează a fi desfășurat) – dovada calificării în domeniul de activitate urmărit;

3)  Copie certificată olograf după dovada de proprietate a spațiului unde se va declara sediul;

Urmează apoi întocmirea dosarului ce se va depune la Registrul Comerțului. Acesta va mai conține următoarele documente:

  • Acordul Asociației de proprietari/locatari în situația în care sediul se află într-un apartament;
  • Rezervarea de denumire;
  • Contract de comodat/ de inchiriere redactat de către avocații noștri;
  • Specimenul de semnătura al administratorului dat în fața notarului public.

Avantajul deschiderii unui PFA față de SRL, din punct de vedere al actelor necesare este că pentru a-ți deschide PFA este nevoie de mai puține acte, iar certificatul fiscal se eliberează mult mai repede, analiza dosarului durând mai puțin.

2. Care sunt costurile de deschidere ale unui PFA și SRL?

Pentru un SRL, costurile de înființare sunt următoarele:

1. Onorariu Avocat: 350 RON sau 400 lei în situația în care se trece ca și activitate secundară tot Codul CAEN

Onorariul  de 350 lei/400 lei acoperă următoarele servicii necesare întocmirii și depunerii dosarului la Registrul Comerțului în vederea înregistrării firmei:

  1. Verificarea denumirii și obținerea rezervării de denumire a societății;
  2. Redactarea actului constitutiv al societății;
  3. Întocmirea actului de spațiu, respectiv, redactarea contractului de închiriere sau de comodat;
  4. Obținerea certificatului pentru spațiul cu destinație de sediu social;
  5. Atestarea actelor și completarea formularelor;
  6. Îndeplinirea formalităților de depunere a capitalului social;
  7. Depunerea actelor la Registrul Comerțului.
Acest serviciu este facultativ, poți să realizezi chiar tu aceste demersuri, economisind astfel 350 de lei.

2. Alte taxe:  721 RON

  • 64 Ron  – rezervare denumire;
  • 62 RON – specimen semnatură;
  • 200 RON – capital social;
  • 395 RON – taxe registrul comerțului ( un sigur asociat).

Costuri totale înființare S.R.L. 1071 RON 

Pentru PFA, costurile de înființare sunt următoarele:

1. Onorariu Avocat:  350 lei

Onorariul  de 350 lei acoperă următoarele servicii necesare întocmirii și depunerii dosarului la Registrul Comerțului în vederea înregistrării firmei :

  • Redactare Contract de comodat/ Contract de închiriere;
  • Rezervare denumire la Registrul Comerțului;
  • Consultanță juridică și fiscală.
Acest serviciu este facultativ, poți să realizezi chiar tu aceste demersuri, în acest caz economisind 350 de lei.

2. Alte taxe percepute de Registrul Comerțului : 200 lei.

Costuri totale înființare  PFA: 550 RON

Din punct de vedere al costurilor de înființare, este clar că deschiderea unui PFA costă mai puțin decât deschiderea unui SRL.

3. Care sunt costurile de întreținere ale unui PFA sau SRL?

Pentru SRL, costurile lunare sunt cele legate de:

  • contabil (între 100 și 600 de lei, în funcție de volumul de activitate). Declarațiile se  depun trimestrial, chiar dacă sunt pe zero. Dacă se suspendă activitatea prin mențiune la Registrul Comerțului și se cere apoi regim de declarare derogatoriu de la fisc, atunci se depune doar bilanțul, o dată pe an;
  • impozit. Acesta poate fi pe venit (3% din venit) sau pe profit (16% din diferența dintre venituri și cheltuieli), cu mențiunea că impozitul pe venit presupune limitări legislative (să nu ai încasări mai mari de 100.000 euro/an), iar o dată ce optezi pentru o schimbare, nu te mai poți întoarce la forma veche de impozit. Este mai avantajos impozitul pe venit în cazul unei marje a profitabilității mai mari de 18,75%; Dacă se optează pentru microîntreprindere, adică impozitul pe venit, este obligatoriu să aveți un angajat, maxim 9.
  • TVA 24% (sau 9% pentru activități specifice) din încasări;
  • cheltuielile salariale (numai daca decideti să angajați pe cineva) – salariul minim pe economie 700 de lei net, plus încă 55% rețineri salariale.

Pentru PFA, costurile lunare de întreținere sunt cele legate de contribuțiile salariale ale persoanei autorizate și anume:

  • 5,5% sănătate aplicată la diferența dintre încasări și plăți; (cheltuielilule sunt deductibile în limita a 80% din venituri)
  • impozit 16% din venit (aplicată la diferența dintre încasări și plăți)
  • pensie – o cotă de minim 31,3% aplicată la 35% din salariul mediu brut. Adica: 31,3% x 35% x 2117 lei = 232 lei lunar. Dacă ești angajat cu normă întreagă, nu mai plătești această contribuție;

PFA-ul presupune o contabilitate mai simplă și mai puține acte de depus. Presupune o serie de cheltuieli în plus față de SRL (cele pentru persoana fizică).

Avantaje sunt și de o parte și de cealaltă. Numai tu știi care este tipul de societate care ți se potrivește!

Vrei mai mult de atât? Daca ești șomer și ai domiciliul în București sau Ilfov, contactează-ne direct pentru consultanță și asistență la înființarea unui SRL sau PFA în cadrul proiectului Fii Genial.

6 ebookuri extreme training

Descarcă gratuit 6 ebookuri in format PDF

Unde îți trimitem ebookurile?

Ce e-bookuri primesti?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Extreme Training prin click aici!