Caută
Close this search box.

Scrisoarea de intentie si 40 de motive pentru care nu esti chemat la interviu

leadership in businessScris de Dragos Popescu
Trainer Asociat Extreme Training
www.traininguri.ro

 scrisoarea de intentie

Iar am primit intrebari legate de procesul de recrutare. Si una dintre ele e prea persistenta ca sa o pot ignora.

De ce nu sunt chemat la interviu, este ceva gresit cu scrisoarea de intentie?

Raspunsurile, insa, sunt foarte numeroase. Iata 40 dintre ele:

 

  1. Pentru ca ai trimis aplicatia la alta adresa de e-mail decat cea specificata in anunt;
  2. Pentru ca nu ai specificat clar pozitia pentru care aplici;
  3. Pentru ca ai trimis cv-ul de la adresa ionescu.vasile@…, deşi numele tău e Maria;
  4. Pentru că ai trimis cv-ul de la adresa tzumpi@…. sau hacker_iscusit@… sau beraru123@… sau pufulete2001@… sau josbasescu@…. sau frumoasa29@….
  5. Pentru ca ti-a fost lene sa scrii cateva randuri si ai inclus o scrisoare de intentie standard, impersonala;
  6. Pentru ca  ai inclus o scrisoare de intentie adresata altcuiva;
  7. Pentru ca  ti-ai facut rezumatul cv-ului in scrisoarea de intentie;
  8. Pentru ca  nu ai trimis o scrisoare de intentie, atunci cand modalitatea de aplicare iti permite;
  9. Pentru ca ti-ai salvat cv-ul in format .docx;
  10. Pentru ca ti-ai salvat cv-ul cu numele „cv-ul meu.doc” sau „TitiCV.pdf” sau „cv_eng_2011_v2.doc” sau „sales manager.pdf” sau „aplicatie.doc” sau „de_contactat.doc”
  11. Pentru ca ai uitat sa-ti atasezi cv-ul;
  12. Pentru ca folosesti modelul standard de cv „europass”;
  13. Pentru ca ai optat sa te diferentiezi prin culori pastel, patratele, tabelase, floricele sau inimioare;
  14. Pentru ca folosesti un layout care nu incape bine pe ecranul computerului si/sau pe un format A4, in varianta tiparita;
  15. Pentru ca folosesti 3 fonturi diferite in acelasi document;
  16. Pentru ca ai ales fonturi prea mici sau prea inghesuite;
  17. Pentru ca ai ales fonturi prea mari si ai umplut 8 pagini cu mai nimic;
  18. Pentru ca, din oricare alt motiv, cv-ul tau e greu de citit sau neprietenos la vizualizare;
  19. Pentru ca nu stii sa scrii romaneste / englezeste / turceste, dupa caz;
  20. Pentru ca nu stii care e diferenta intre cv si „1001 de nopti”;
  21. Pentru ca nu ai accentuat, in cv-ul tau, experienta şi abilitatile compatibile cu jobul pentru care aplici;
  22. Pentru ca nu ai stipulate, in cv, obiectivele profesionale;
  23. Pentru ca ai atasat o poza cu tine la pescuit, sau una in care porti pelerina, sau una in care privesti siderat(a) in coltul din stanga sus al micilor dumneavoastra ecrane sau, si mai rau, una in care porti ochelari de soare;
  24. Pentru ca nu ai atasat o poza, desi ti s-a cerut in mod expres (si semilegal);
  25. Pentru ca ti-ai trecut adresa in cv, si e departe de sediul firmei angajatoare;
  26. Pentru ca, pur si simplu, nu ai competentele si experienta necesara pentru jobul respectiv;
  27. Pentru ca esti „overqualified”;
  28. Pentru ca nu ti-ai ales corect joburile pentru care sa aplici;
  29. Pentru ca trimiti cv-uri la plezneala;
  30. Pentru ca ai trimis aplicatia in ultimele zile ale perioadei stipulate in anunt;
  31. Pentru ca ai trimis aplicatia seara tarziu sau in timpul pauzei de pranz;
  32. Pentru ca ai specificat gresit numarul de telefon;
  33. Pentru ca ai lasat un numar de telefon la care raspunde mama, prietenul, sora sau varul Costel;
  34. Pentru ca nu raspunzi la telefon; de multe ori, degeaba suni inapoi mai tarziu;
  35. Pentru ca nu ai un cont de Linkedin;
  36. Pentru ca ai un cont de Linkedin, dar nu-i actualizat sau nu te reprezinta;
  37. Pentru ca nu esti activ online, atunci cand nivelul si/sau tipul jobului de care esti interesat impune asta;
  38. Pentru ca esti activ online, dar imaginea pe care ti-ai creat-o nu e aceea a unui profesionist;
  39. Pentru ca, desi nu ai facut niciuna din greselile de mai sus, ai facut altele, pe care nu m-a dus capul sa le includ in lista;
  40. Pentru ca, desi n-ai facut nicio gresala, nu ti-a venit inca timpul sa fii sunat. Inarmeaza-te cu rabdare si cu perseverenta. Multa bafta!

Poate ca unele dintre motive vi s-au parut hilare. Credeti-ma, le-am intalnit pe toate. Poate ca altele v-au surprins sau macar v-au intrigat. Am explicatii pentru ele, si le voi da aici.

Scris de Dragos Popescu

Trainer Asociat Extreme Training
www.traininguri.ro

6 ebookuri extreme training

Descarcă gratuit 6 ebookuri in format PDF

Unde îți trimitem ebookurile?

Ce e-bookuri primesti?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Extreme Training prin click aici!