Webinar Gratuit I Miercuri, 8 Aprilie 2020, ora 14.00
Timp rămas până începe Webinarul
8 Aprilie 2020
14:00 (2:00 pm)
60 minute + Q&A
Online
Gratuit
Valentin Manea, trainer Extreme Training
”Încă de când am început să lucrez în mediul privat mi-a că am întâlnit oameni care au ştiut să înfluenţeze ceea ce se întâmplă în jurul lor. Am întâlnit oameni care au creat afaceri, oameni care au schimbat organizaţii sau oameni care au dezvoltat oameni. Îmi place să împărtăşesc aceste experienţe cu cei pe care-i am alături în sala de curs, astfel încât să aflăm, împreună, care sunt soluţiile, procesele sau oportunităţile care îi ajută să gestioneze mai bine echipele pe care le conduc” – Valentin Manea
email: [email protected]
Manea Valentin are 15 ani experiență în livrarea de cursuri
Valentin are o experiență de business de peste 12 de ani
Valentin Manea este senior traine: peste 1200 de zile livrate
Peste 3 200 de oameni au participat la cursurile susținute de Valentin Manea
A livrat peste 8000 de ore de training pentru echipe și one to one
Responsabil de conceperea şi promovarea programelor de formare, de crearea şi implementarea sesiunilor de follow-up; de colaborarea cu reprezentanții companiilor partenere pentru identificarea nevoilor individuale de instruire; de crearea suportului de curs în concordanță cu nevoile identificate; de evaluarea şi raportarea post-instruire.
1. analiză de nevoi de training 2. design de curs 3. facilitare sesiuni la sală 4. on-the-job training 5. teambuilding
Valentin a coordonat implementarea și dezvoltarea aplicației online pentru dezvoltarea abilităţilor de vânzare consultativă ale agenţilor. De asemenea, a coordonat și activitatea echipelor de training și a creat programe de dezvoltare accelerată pentru potențialii succesori.
Valentin a coordonat echipe de vânzări, a vândut, s-a ocupat de motivarea angajaților, a făcut training și training on the job, a realizat în mod constant obiectivele de performanță, a crescut numărul de clienți și performanța în fiecare lună și a avut stabilitate de 90% în echipele de vânzări coordonate.
Manea Valentin este trainer cu experiență consistentă în sala de curs și cu mai mult de 10 ani experiență în vânzări și managementul echipelor de vânzări.
Acești ani i-au permis să experimenteze aspecte variate legate de vânzarea consultativă și de coordonarea echipelor de vânzări. De asemenea, sesiunile de instruire au fost dublate de instruire pe teren, fapt pentru care expertiza a căpătat în mod continuu și mai multă bază practică.
Sesiunile de curs susținute de Valentin Manea sunt presărate cu exemple din activitatea de zi cu zi, astfel încât pot surprinde foarte bine cum se aplică strategiile și tehnicile în viața reală. Experiența lui Valentin se întinde de la vânzarea consultativă până la managementul echipelor de vânzări, de la coaching la leadership sau de la customer service la teambuilding.
Vezi informații confidentialitate prin click aici!
Vezi termeni și Condiții utilizare website Extreme Training prin click aici!