Caută
Close this search box.

Ce este viata ? Viaţa ta, o capodoperă. Cine e artistul?

 Michelangelo:

„Ogni blocco di pietra ha una statua dentro di sé ed è compito dello scultore scoprirla.”

Fiecare bloc de piatră are deja o statuie în interior şi sarcina de a o descoperi este a sculptorului”

ce este viataMunca unui sculptor mi se pare extrem de fascinantă. Gândiţi-vă o clipă! Sunteţi în faţa unui cub de piatră şi începeţi să lucraţi la el. Puţin câte puţin, blocul de piatră începe să prindă o „formă”, să aibă o „semnificaţie”. Forma şi semnificaţia vor reprezenta materializarea unei idei şi manifestarea în  plan fizic a puterii voastre creative.

Scris de Bruno Medicina
Trainer asociat Extreme Training
 
Procesul acesta ni se pare firesc, dar cuprinde nişte aspecte care merită să fie aprofundate: blocul de piatră reprezintă un spatiu de potenţialitate infinită şi conţine un numar infinit de statui dintre care numai una se va materializa.

Ce este foarte interesant e faptul că procesul de a sculpta o statuie perfectă nu implică o adevarată „creaţie” fiindcă statuia există DEJA înăuntrul blocului de piatra. Procesul implică doar înlăturarea a tot ceea ce este în plus şi împiedică  această statuie să iasă la suprafaţă şi  să se manifeste.

Acest spaţiu de potenţialitate infinită are anumite limite: prima limită constă în dimensiunea blocului. Este  adevărat că orice bloc de piatră, independent de dimensiunile lui, conţine un numar infinit de potenţiale statui. Acestea sunt raportate, totuşi, la dimensiunea blocului.

Alte limitări se datorează capacităţii tehnice a  sculptorului: uneori poţi vizualiza o anumită statuie care,  desigur,  se gaseşte în interiorul blocului, dar poate nu reuşeşti să o realizezi. Alteori, limitele pot apărea datorită greşelilor de direcţie: poate am început să sculptăm ceva, apoi creativitatea noastră ne împinge în altă direcţie, dar din păcate piatra nu e plastilină şi ce a fost îndepărtat, a fost îndepărtat. Categoric, dacă scoatem materialul la întâmplare fără să avem în minte ceva, va fi foarte greu să realizăm ceva de valoare.

Totuşi, un lucru este  cert: în orice moment, independent de dimensiunile blocului sau de cât de mult l-am redus din cauza greşelilor de tehnică şi de direcţie, acel bloc tot conţine un număr infinit de statui potenţiale şi – la fel de cert – conţine o sculptură care poate reprezenta capodopera noastră. Apoi, sculptorul poate să se concentreze asupra acestei potenţiale capodopere sau să se focuseze asupra statuii pe  care nu o  poate face din cauza limitelor şi să se victimizeze. Este  alegerea lui, iar hotărârea de a pune focusul asupra potenţialităţilor sau asupra limitelor reprezintă esenţa adevarată a liberului  arbitru.

Şi noi avem un bloc de sculptat. Acesta viaţa noastră. În orice moment avem un număr infinit de posibilităţi de a alege ce vrem să facem cu ea. Desigur, dacă acţionăm la întâmplare va fi foarte greu să iasă ceva de valoare. Posibilitatea de a manifesta ceva de valoare este procesul  de a descoperi ceea ce deja suntem, dar este ascuns sub straturi şi straturi de blocaje, frici, credinţe limitative care împiedică manifestarea acestui potenţial.

Şi da, aceste posibilităţi sunt nenumarate, dar evident, limitate. Există şi limite reale care se datorează  situaţiei, sănătăţii, culturii, greşelilor  din trecut. În ciuda acestor limite care uneori sunt false şi există numai în mintea noastră – aceasta  facând obiectul unei alte discuţii – pe cât de dificilă, încurcată, fără iesire ni se poate părea situaţia noastra, tot în fiecare moment avem un potenţial infinit de manifestat şi avem posibilitatea de a face cu viaţa noastră ceva care poate reprezenta o capodoperă.

Viaţa în orice moment ne pune în faţa alegerii între  potenţialităţi şi limite: dacă din cauza unui accident rămânem fără picioare, putem să ne petrecem restul vieţii focusându-ne asupra a ceea ce nu mai putem face şi să ne victimizăm sau să ne concentrăm asupra potenţialităţii şi să facem ceva cu resursele care ne-au rămas, care tot infinite sunt. Este alegerea noastră şi – la fel ca în cazul sculptorului – reprezintă esenţa liberului arbitru.

Există totuşi o diferenţă foarte mare între blocul de piatră al unui sculptor şi viaţa noastră care face ca metafora să nu fie completă. În timp ce un bloc de piatră rămâne neschimbat dacă e nefolosit în timp ce sculptorul se gândeşte dacă să acţioneze sau nu asupra lui, viaţa noastră se  tot scurge şi posibilităţile se reduc.

Imaginaţi-vă  că sunteţi în faţa blocului vostru de piatră  şi  în timp ce vă gândiţi ce să faceţi cu el, blocul devine din ce în ce mai mic. Până când o să dispară…

Ce aşteptaţi ca să faceţi o Capodoperă cu Viaţa Voastră?

Scris de Bruno Medicina
Trainer asociat Extreme Training
[button_2 color=”red” align=”center” href=”https://www.traininguri.ro/predator-selling/”]Curs Predator Selling[/button_2]

 
De la vânzări de vile şi apartamente de lux în Monaco la mersul pe foc, de la cursuri de leadership la boardbreaking, de la întrebări spirituale la salt cu parașuta, de la instructor de fitness la fizică cuantică, de la întâlniri academice la plimbări în jungla Ecuadorului, de la profesor de pian la neuromarketing sunt doar câteva elemente care fac din Bruno Medicina un personaj magnetic, unic, interesat și provocator.

Bruno a dezvoltat o serie de seminarii originale care includ experiențe de mare impact precum firewalking (Ignite your life seminar), boardbreaking (FLY – Find the Leader in You seminar), precum și traininguri deosebite care includ cele mai recente descoperiri în Psihologia Evoluționistă, Fizică Cuantică, Teoria Jocurilor, Neuromarketing și Quantum Psychology.

Sute de companii și zeci de mii de persoane au apelat la serviciile lui Bruno întrucât nevoia de ”ceva diferit” își face simțită prezența tot mai mult.   Manageri de top și-au depăsit propriile limite sub îndrumarea sa, mii de oameni și-au descoperit potențialul în cadrul seminariilor sale. De multe ori inconfortabil, de multe ori amuzant, de multe ori serios, de multe ori spiritual, de multe ori practic, de multe ori diferit este același Bruno Medicina.

Bruno Medicina este performance coach care de 30 de ani își concentrează atenția asupra îmbunătățirii performanțelor în orice domeniu, cu o atenție specială asupra vânzărilor, sportului și muzicii, domenii în care acționează ca profesionist și trainer.

Are o pregatire solidă în filozofie, muzică clasică, arte marțiale și psihologie. Pe lângă repertoriul standard de training, Bruno a dezvoltat o serie de seminarii originale care includ experiențe de mare impact precum firewalking (Ignite your life seminar) și boardbreaking (FLY – Find the Leader in You seminar), precum și traininguri deosebite care includ cele mai recente descoperiri în Psihologia Evoluționistă, Teoria Jocurilor, Neuromarketing și Quantum Psychology. Seminarul „Fire up your Power”  este bazat pe ultimele cercetări asupra ,,stării de flux” și asupra potențialului acesteia în afaceri, sport, viața cotidiană si viața personală.

[button_2 color=”red” align=”center” href=”https://www.traininguri.ro/predator-selling/”]Curs Predator Selling[/button_2]

fire up your power

 

6 ebookuri extreme training

Descarcă gratuit 6 ebookuri in format PDF

Unde îți trimitem ebookurile?

Ce e-bookuri primesti?

Vezi informații confidentialitate prin click aici!

Vezi termeni și Condiții utilizare website Extreme Training prin click aici!