BUCUREȘTI
30-31 Octombrie 2021
Perioadă desfășurare
30-31 Octombrie 2021
Durată curs
2 zile
Certificare Curs
Diplomă de participare marca Extreme Training
Condiții Participare
Achitarea taxei de participare
Trainer Curs
Dan Lambescu
Localitate desfășurare
București
Rezervari locuri și detalii
online pe această pagină sau telefonic (0726005555)
Valoare investiție
595 lei (Prețul este redus de la 1000 lei) pentru înscrierile și plățile efectuate până la data de 23 August 2021
De cele mai multe ori nu este suficient să comunici, să transmiți un mesaj, ci este important să te raportezi la receptor, la nevoile lui, la ceea ce e motivant pentru el astfel încât să ai o comunicare bilaterală eficientă și să obțineți împreună rezultatele dorite. Astfel că vorbim de un alt nivel al comunicării, poate cel mai înalt nivel: comunicare persuasiva.
Să fii persuasiv a devenit o prioritate. Simpla comunicare poate genera chiar contrariul a ceea ce-ți dorești dacă mesajul nu e formulat corespunzător, în raport cu partenerul tău de discuție. Comunicarea persuasiva este forma de comunicare care face diferența dintre un simplu om de vânzări și un vânzător de succes, dintre un negociator și un negociator cu rezultate, dintre un manager și un lider, dintre un comunicator anost și un comunicator de excepție.
5 module
2 zile intensive
Curs complet
Curs Practic
MODUL 1
MODUL 2
MODUL 3
MODUL 4
MODUL 5
Cu toate că miza acestui curs nu este certificarea, ci instruirea de traineri excepționali, luând în calcul și acest aspect, participanții vor primi la sfârșitul diploma de participare.
Certificat de participare eliberat de Extreme Training conform modelului. Certificatul are valabilitate juridică în raport cu eventualii angajatori, terți, acestea reprezentând în sine un punct în plus în CV-ul dumneavoastră. Totodată, acest certificat dovedeşte intenţia dumneavoastră de dezvoltare şi perfecţionare în domeniul achizițiilor publice, cumulat cu faptul că este emis sub egida unui brand de prestigiu, Extreme Training.
Activează din anul 2006 ca asistent universitar în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, iar în anul 2015 obține titlul de doctor în medicină.
Pe parcursul carierei universitare a fost implicat în managementul proiectelor din domeniul sănătății și nu numai, a căror valoare cumulată depășesc 20 de milioane de euro, fiind în prezent cooptat în corpul experților evaluatori de proiecte al Comisiei Europene.
Fiind pasionat de tot ceea ce presupune activități educaționale atât formale cât și non-formale, din anul 2007 devine trainer partener în cadrul companiei Extreme Training, susținând în peste 10 ani de activitate training-uri la care au participat mai mult de 1000 de persoane. După 10 ani de practică în domeniul programării neuro lingvistice, în anul 2015 obține titlul de NLP Trainer (titlu acordat de către American Union of NLP).
În fiecare sesiune de formare mobilizează participanții să pună în aplicare în viața de zi cu zi instrumentele și tehnicile asimilate, acesta fiind de altfel dezideratul său principal în activitatea de training.
Crezând în potențialul personal și profesional al oamenilor și de modul în care acesta poate fi pus în valoare, din anul 2016 își lărgește domeniul de activitate, devenind executive și life coach profesionist, având până în prezent peste 200 de ore de coaching acumulate.
email: dan.lambescu@extreme-training.ro
Dan Lambescu are peste 8 ani experiență în project management
Dan are o experiență de business de peste 12 ani
Dan are o experiență de training de peste 14 ani
A instruit peste 3000 de cursanți
Aspectul cel mai impresionant la Dan este modul în care reușește să îți transmită motivația de a deveni cea mai bună versiune a ta, de a te dezvolta și de a-ți împlini visurile. Și face asta nu prin discursuri motivaționale, ci prin exemplul personal și prin încrederea în forțele proprii pe care reușește să ți-o inducă.
Mai jos, veți găsi informații despre: program, acte necesare, locul desfășurării, ce include taxa de participare, înscrieri, plăți, facturare, modalități de plată și discounturi:
Program desfășurare
Ce include taxa de participare
În taxa de participare sunt incluse toate materiale logistice necesare unei bune desfășurări a cursului de Achiziții Publice, după cum urmează:
activitatea de training
fișe de lucru/ chestionare
rechizite curs: mapă, pix, caiet
activitatea de training
certificat nominal de participare
2 coffee break în fiecare zi
O experiență plăcută și utilă
networking
diploma acreditată ANC (fost CNFPA)
răspunsuri la întrebările tale pe email timp de 60 de zile
susținerea examenului final de certificare ANC;
Înscriere
Rezervarea de locuri la cursul Comunicare Persuasiva se face alegând una din cele 3 modalități: online, telefonic sau pe email
Înscriere Online
Online durează mai puțin, iar în acest fel datele pe care le introduceți sunt 100% corecte. Trebuie doar să apăsați butonul “Înscrie-te acum” din această pagină și urmăriți instrucțiunile.
Înscriere Telefonică
În cazul în care aveți nelămuriri pe parcursul rezervării online a locului sau doriți să efectuați o înscriere telefonică sunați la 0314252534 sau 0726005555
Înscriere pe email
Înscrierea la acest curs se poate face și dacă ne trimiteți un email la info@traininguri.ro în care să ne furnizați următoarele informații: 1. cursul dorit, 2. orasul desfășurării, 3. datele de facturare, 4. numele complet al participantului/participantilor, inclusiv adresă, email, telefon si CNP( necesare pentru emiterea certificatului acreditat)
Plata și facturare
Această formulă online de înscriere are avantajul că vă transmite automat factura proformă pe e-mail. Întrucât factura este generată în mod automat, este posibil ca unele servere să considere e-mailul primit de la noi un SPAM. Așadar, vă rugăm să verificați și folderul numit Bulk sau Spam în cazul în care nu găsiți factura proformă în Inbox.
Printaţi apoi factura primită, fie folosind opțiunea print a browserului dumneavoastră, fie salvați factura în calculator și apoi o printați.
Variantele de plată sunt următoarele:
În ultimul pas al înscrierii aveți opțiunea să alegeți cum doriți să plătiți. Puteți achita online cu cardul alegând opțiunea de plată cu cardul. Plata se va face prin intermediul Mobilpay.
Puteți achita factura proformă prmită la orice sucursală BCR din București sau din țară. (vă atenționăm că trebuie să aveți la dumneavoastră buletinul și o copie tipărită a facturii proforme)
Puteți achita cu cardul sau numerar la sediul Extreme Training (Str. Dr. Ernest Juvara nr. 18, et. 1, București sector 6).
Taxa de participare se poate achita și prin ordin de plată sau internet banking fie că sunteți persoană fizică, fie că sunteți persoană juridică.
În factura proformă primită pe e-mail veți avea toate datele și instrucțiunile de plată, indiferent cum alegeți să faceți plata, fie că sunteți persoană fizică, fie că sunteți persoană juridică, inclusiv numele cursurilor alese și perioadele de desfășurare.
Factura se poate achita și în două rate (prima jumătate-în termen de 7 zile de la emiterea facturii proforme, iar cealaltă jumătate-cu cel târziu 7 zile înainte de începerea trainingului). Posesorii de Card AVANTAJ pot plăti cursul în maxim 10 rate la Sediul Extreme Training, dobânda fiind 0%. Important: trebuie să vă încadrați în termenul de plată până la care este valabilă reducerea!
Factura fiscală o primiți pe e-mail după efectuarea plății . Conform legii, și factura fiscală primită online are valoare legală. La cererea dumneavoastră, factura fiscală în original vă poate fi expediată prin poștă, la curs sau o puteți ridica de la sediul Extreme Training.
Vrei să venim în compania ta?
Indiferent de mărimea companiei, Extreme Training oferă soluții complete și customizate în următoarele domenii principale: Management, Resurse Umane, Vânzări și Eficientizare.
Cursul Comunicare Persuasiva sau cursuri similare pot fi organizate în compania ta și pot fi adaptate nevoilor companiei atunci când numărul de persoane este minim 6.
Pentru informații suplimentare, trimiteți un email la adresa business@traininguri.ro sau sunați la telefon 0737511511 / 0314252534
Ești aici: Prima pagină » Cursuri Bucuresti » Curs Comunicare Persuasiva » București » 30-31 Octombrie 2021 | Weekend | » Curs Comunicare Persuasiva » București » 30-31 Octombrie 2021 | Weekend |
Vezi informații confidentialitate prin click aici!
Vezi termeni și Condiții utilizare website Extreme Training prin click aici!